Eutopia Gardens serveşte drept sală de casă vie care educă şi inspiră elevide toate vârstele şi nivelurile de calificare. Desfăşurăm următoarele activităţi:
Cluburi pentru copii - copii (pot fi însoţiţi de părinţi) se reunesc săptămânal, în sesiuni a câte 60-90 minute, pentru a desfăşura diverse activităţi, sub îndrumarea unor instructori specializaţi, din cadul Eutopia Gardens
Programul pentru profesori - este util activităţilor desfăşurate în parteneriat, pentru stabilirea programului, a tematicilor, metodelor, frecvenţei şi duratei viitoarelor activităţi.
Educaţie continuă - program ce se adresează adulţilor de toate vârstele, contând în cursuri săptămânale a 2-4 ore. Tematica este foarte diversă
Programele de voluntariat - se desfăşoară după un calendar anual care ţine cont de necesităţile de întreţinere ale grădinii
Formare profesională a adulţilor - constă în cursuri de calificare şi perfecţionare în diverse domenii, absolvenţii obţinând cetificate de calificare recunoscute de Ministerul Muncii.
Înscrieţi-vă şi participaţi! Educaţia în natură, în spiritul ei, vă va transforma în oameni echilibraţi, fericiţi şi sănătoşi!