Populaţia oraşului este alcătuită din români, maghiari, germani, evrei. Începuturile vieţii spirituale ale oraşului sunt strâns legate de cea religioasă. Primele instituţii culturale apar pe lângă aşezămintele religioase din acele vremuri.

Trei instituţii au marcat viaţa spirituală a Aradului la începeputul secolului al XlX-lea: Preparandia, Teatrul Vechi şi Conservatorul de Muzică.

Astfel in 1812, ia fiinţă Preparandia, prima şcoală pedagogică românească, printre profesori numărându-se Dimitrie Ţichindeal şi Constantin Diaconovici Loga. În toamna anului 1817 are loc un alt eveniment important atunci când Iacob Hirschl construieşte teatrul.

Înfiinţarea la Arad a celei dintâi şcoli în limba română pentru pregătirea învăţătorilor şi a preoţilor, (până în 1822 când se va înfiinţa seminarul teologic român), a însemnat ridicarea Aradului la statutul de centru cultural al zonei.

Între motivaţiile care pot fi detectate, ca premise ale înfiinţării Preparandiei în Arad şi nu în altă parte, pot fi invocate: existenţa aici a centrului eparhial, a centrului Episcopiei ortodoxe române care cuprindea actualele judeţe Arad, Timiş, Caraş-Severin şi o buna parte din Bihor, chiar judeţele Bichiş şi Cenad, azi în Ungaria. De asemenea în această zonă a Aradului exista o compactă comunitate românească organizată şi activă.

Istoria Şcolii Pedagogice de la Arad dovedeşte că ea nu a fost o şcoală regională sau locală, ci a fost de la început o şcoală naţională prin excelenţă.

Preparandia din Arad a fost prima instituţie şcolară din întreg arealul românesc, şi între primele din Europa (prima şcoală normală a fost înfiinţată în 1810 la Strassbourg) creatoare de intelectualitate românească, specifică vremii de atunci.

În jurul acestei instituţii de învăţământ s-au grupat intelectualii români ai vremii, pentru că profesorii au fost autentici promotori ai spiritului romanesc.

Printre primii profesori s-au numărat: Dimitrie Ţichindeal - seniorul catehet - primul director al şcolii, Constantin Diaconovici Loga - profesor de gramatică şi epistolografie, dr. Iosif Iorgovici - profesor de matematică, fizică şi filozofie şi Ioan Mihuţ - profesor de pedagogie şi istorie.

Fără îndoială, Preparandia, din Arad devenită din 1878 institut pedagogic - teologic în urma unirii ei cu Seminarul Teologic Ortodox român din Arad, s-a afirmat nu doar ca o instituţie şcolară de rezonanţă naţională, sprijinitoare activă a oricărei iniţiative culturale româneşti, ci şi ca o instituţie de formare continuă a corpului didactic românesc din eparhia Aradului.

Datele istorice privind primul sediu al Preparandiei din Arad au fost furnizate de prof. Dan Demsea. Edificiul de pe actuala stradă a Preparandiei nr. 13 – numit iniţial Clădirea cu cap de Căprioara - datează, cu multă probabilitate, de la sfârşitul secolului al XVII l-lei.  Familia de comercianţi şi arendaşi aromâni Arsici, în frunte cu căpitanul orăşenesc (o funcţie specifică oraşelor cu “magistrat regulat”), Sava şi soţia sa Eustahia, acceptaseră să adăpostească, la parterul semiîngropat al locuinţei lor (actualul subsol - datorita creşterii nivelului străzii), de pe locul actual, nr. 13 - pentru o durata de 15 luni - noua şcoală pentru formarea învăţătorilor cu, limba de predare românească, începând din 3/15 noiembrie 1812.

Faptul cultural de acest gen, inaugurat la Arad pentru populaţia de confesiune greco-răsăriteană din imperiul Austriei, constituia o premieră. El a sporit în importanţă prin consecinţele sale socio-umane de-a lungul secolului al XIX-lea.

Condiţiile insalubre din acel demisol, cât şi promisiunile privind edificarea unei noi locaţii şcolare, au determinat mutarea provizorie a şcolii după nici cinci lunii de funcţionare. Această locaţie a constituit ulterior, din vara anului 1824, „Casa Fundaţională”, dăruita de văduva Eustahia Arsici spre promovarea “culturii naţiunii valahe”.  Din păcate, nici această casă nu a fost considerată corespunzătoare scopurilor Preparandiei. Ea a servit o vreme - până în anul 1876 - drept alumneu / internat / pentru elevii preparanzi cât şi pentru cei de la Şcoala Clericală greco-răsăriteană, cu limba de predare românească.
Această Casa fundaţională împreună cu dependinţele ei din curte, însă, nu constituie primul sediu al Preparandiei, ci cel de-al doilea, după cum aminteşte T. Botiş în nota nr. 3 de la subsolul paginii 313 din monografie, spulberând părerea greşită de până atunci. Căci primele patru luni de funcţionare clasei I a Şcolii pentru învăţători pot fi certificate în demisolul Clădirii cu cap de Căprioară („Rehkopf Haus”) a căpitanului orăşenesc Sava Arsici. Din acest motiv, în anul 1991, în prezenţa oficialităţilor locale, a fost pusă o placă memorială pe latura estică a casei Arsici, dinspre strada Cuza Vodă.